Search

Manuka Tree- crema de noapte exfoliatoare

by - vineri, ianuarie 15, 2016

Buna dragilor,

In acest articol doresc sa va vorbesc despre o noua crema de fata care a intrat in rutina mea de ingrijire cu aproximativ o luna in urma. Dupa cum bine probabil stiti deja, produsele Ziaja sunt mediatizate si iubite, desi au aparut in Romania de o perioada relativ scurta. Insa calitatea superioara si preturile prietenoase, cantaresc mult si vad din ce in ce mai multe persoane care folosesc aceste produse. Am incercat si eu cateva si in articolele urmatoare o sa va scriu si despre ele.

Astazi doresc sa va prezint o crema exfolianta Ziaja din gama Manuka Tree.


Produsul vine intr-un ambalaj verde, opac iar dozarea se face printr-un orificiu mic. Dupa ambalajele cu pompita, acest gen de ambalaj se numara printre preferatele mele, deoarece dozarea se face eficient si igienic. Textura cremei este foarte lejera, se absoarbe rapid in piele, fara sa lase pielea lipicioasa. Are o textura asemanatoare unui gel cremos si imi place ca lasa pielea foarte fina. 
Are un miros fresh si placut, care e suficient de subtil astfel incat sa nu deranjeze.


Este o crema de noapte care exfoliaza tenul. La baza produsului se gasesc 3 ingrediente de baza care ajuta la exfolierea si ingrijirea tenului : 3% acid din migdale - are efect de exfoliere si anti-acneic, extract din frunze de Manuka - efect antibacterian si gluconat de zinc - efect calmant.

De obicei produsele exfoliante provoaca o senzatie de intepaturi cand sunt aplicate pe ten, insa aceasta senzatie nu am simtit-o la acest produs cu exceptia primelor zile in care l-am folosit. Apoi a disparut pur si simplu.

Din punctul meu de vedere e o crema exfolianta foarte usoara si lejera, ceea ce din punctul meu de vedere e un plus, deoarece actioneaza in timp, utilizare dupa utilizare, nu agreseaza deloc tenul, fiind foarte blanda. Nu usuca deloc tenul ci il mentine foarte hidratat. Bineinteles asta depinde foarte mult si de ingrijirea care o acordati pielii. Atunci cand folositi produse exfoliante e foarte important sa utilizati in fiecare zi o crema cu SPF. Produsele exfoliante au tendinta de a sensibiliza tenul si nu va doriti ca soarele sa isi faca de cap pe tenul vostru.

Cel mai mare atu al acestei creme din punctul meu de vedere e faptul ca e foarte hidratanta, desi nu are o textura grasa si imi place efectul pe care il are asupra tenului. Ajuta la vindecarea cosurilor existente, insa nu stopeaza cosurile care apar. De asemenea nu am sesizat nici o schimbare la punctele negre care sunt tot acolo, insa parerea mea e ca de punctele negre putem scapa doar prin extractia lor, nu cred ca vreo crema de fata reuseste sa le indeparteze.

In schimb am observat ca dupa ce folosesc crema seara, dimineata porii nu mai sunt atat de vizibili, sunt mai mici si inchisi.

Concluzia mea este ca este o crema foarte buna, in special datorita faptului ca e foarte hidratanta si pentru ca exfoliaza usor si delicat tenul. O crema puternic exfoliatoare duce la uscarea excesiva a tenului si il sensibilizeaza foarte tare, ceea ce nu imi doresc sincer. De cand o folosesc am sesizat ca tenul meu este mai curat, se simte ca e hidratat si purificat in profunzime, iar in ultima perioada nu mi-au mai aparut nici cosuri :)

Produsele Ziaja le gasiti pe pagina de Facebook Face Bucharest si de acolo puteti afla si cum sa le comandati, precum si detalii mai multe despre produse :)

Voi ce produse Ziaja ati incercat, sau ce v-ati dori sa incercati :)
Va astept cu drag comentariile :)

You May Also Like

0 Comments