Search

Review gel de curatare Garnier pentru tenul gras

by - vineri, martie 06, 2015

Curatarea tenului cantareste foarte mult in rutina de ingrijire a tenului. Inainte de a-i oferi hidratarea de care are nevoie, ma asigur mereu ca e curatat impecabil. Pentru acest procedeu folosesc apa micelara, uneori si demachiant crema iar la final folosesc un gel de curatare. Pana acum cativa ani nu eram atat de dependenta de gelul de curatare. Insa acum daca nu folosesc si un produs pentru spalarea tenului nu imi simt fata curata. Si chiar daca apa micelara nu se clateste neaparat e bine totusi sa o faceti. Pentru ca nu are rost sa va incarcati tenul cu ingrediente de care nu are nevoie.

De cateva luni am facut o pasiune pentru gelurile de curatare Garnier. Prima data l-am avut in varinta verde, destinata tenului normal iar la ultima comanda de pe aoro mi-am cumparat Garnier Pure Fruit Energy, gel de curatare pentru tenul gras. E foarte important sa analizati lista de ingrediente a produselor pentru ten gras, pentru ca majoritatea produselor destinate acestui tip de ten, au in compozitie alcool si nu e deloc benefic pentru ten.


Ambalajul imi place foarte mult si ma bucur ca are pompita pentru ca e mult mai usor de folosit. Are o consistenta densa de gel si face o spuma foarte fina. Are un miros placut, usor fructat.

De asemenea este foarte spornic...probabil cel mai spornic gel de curatare folosit de mine pana acum. O singura pompita e suficienta pentru o aplicare. Pompita functioneaza foarte bine, se apasa usor si daca doriti sa luati produsul cand plecati pe undeva, nu trebuie sa va faceti griji ca va curge pentru ca prin simpla intoarcere a pompitei, aceasta se blocheaza si evitati scurgerea produsului.

Folosesc gelul de curatare de la Garnier in fiecare seara pentru a indeparta orice urma de machiaj si l-am folosit chiar si in zona ochilor si nu m-a deranjat deloc. Este un produs bland cu tenul, nu il usuca si dupa utilizare nu lasa senzatia de "piele care tine".


Nu mi-a schimbat tenul din gras in normal, dar totusi am observat o evolutie in cazul sebumului, care nu mai e in exces cum era inainte. In plus m-am bucurat sa vad ca usuca micile cosuri care apar uneori, ajuntand la vindecarea lor completa. Nu va ganditi ca vor disparea peste noapte cosurile, insa folosind constant produsul am putut sa vad o evolutie in bine. In ceea ce ma priveste monstruletii apar ocazional, dar cred ca e foarte eficient si in cazul unui ten mai acneic. Folosind in pararel si un tratament pentru tratarea cosurilor, cred ca ar face treaba buna.

Dupa utilizare lasa o senzatie de fresh, tenul se simte curat si deloc uscat. Se simte intr-adevar ca purifica tenul si il curata in profunzime. Nu contine deloc alcool ci doar parfum, insa acesta e ultimul ingredient pe lista, deci se gaseste intr-o cantitate extrem de mica si nu dauneaza tenului.

Are o cantitate de 200 ml, costa 22 lei si expira in 12 luni de la deschidere. Raportul calitate-pret mi se pare foarte bun, mai ales daca avem in vedere faptul ca se consuma greu si folosesc produsul cateva luni bune. 

Voi ati folosit vreun gel de curatare de la Garnier?
Pe acesta l-ati incercat?
Va astept cu drag comentariile :*

You May Also Like

0 Comments